VIDEO | ASPA continuă capturarea maidanezilor din zona Lacul Morii. Câți câini au fost strânși în ultimul an

Publicat: 22/01/2023, 16:02
Actualizat: 22/01/2023, 18:38

Angajații Autorității pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au descins, duminică, cu numeroase mașini și echipaje pentru a continua acțiunea de capturare a câinilor maidanezi din zona Lacul Morii, unde sâmbătă și-a pierdut viața o bucureșteancă, atacată în timp ce ieșise la alergat.

Mai multe echipe ASPA erau, duminică, în zona din Sectorul 6 unde Ana Oros Daraban a murit, sâmbătă, după ce, din informațiile existente, a fost mușcată de câini.

Echipajele au continuat acțiunea demarată cu o zi înainte. Purtătorul de cuvânt ASPA, Cătălina Trănescu, a explicat că au fost identificați opt câini pe câmpul unde a avut loc evenimentul, două femele au fost capturate prin tranchilizare la distanță și au fost ridicați patru pui.

Din imaginile surprinse de reporterii Gândul în zona locuită, se vede cum angajații ASPA au prins cel puțin patru câini și i-a adăpostit în cuști speciale, în dubele instituției.

În ceea ce privește acțiunea din zona izolată, reprezentanții ASPA au anunțat, duminică după amiază, provocările cu care se confruntă. „În această dimineață am reluat acțiunea de capturare a câinilor de pe câmpul din zona Lacul Morii. Teritoriul este foarte mare, este un câmp deschis, câinii nu permit apropierea de ei, iar din aceste motive acțiunea este extrem de dificilă. Până la acest moment a mai fost capturat un câine prin tranchilizare de la distanță”, a anunțat ASPA, pe Facebook.

ASPA susține că a ridicat din zona Lacului Morii peste 120 de câini începând din luna aprilie a anului 2022, când femeia care a murit sâmbătă făcuse sesizare după ce fusese atacată în aceeași zonă.

Sesizări peste sesizări

De amintit că ASPA a înștiințat Poliția Locală Sector 6 de trei ori, în decursul a două săptămâni, cu privire la pericolul existent  din cauza câinilor fără stăpân care sunt agresivi din zona Lacul Morii.

Documentele prin care conducerea ASPA a transmis problema câinilor vagabonzi, publicate de jurnaliștii de la G4Media, sunt trimise în 15, 27 și 30 septembrie, iar alături de Poliția Locală au mai fost înștiințați și primarul Ciprian Ciucu, IPJ Ilfov, Poliția Chiajna, Serviciul pentru Protecția Animalelor și Poliția Animalelor.

Conform unui comunicat al Primăriei Sector 6, transmis sâmbătă, femeia a fost găsită de polițiști pe câmp, la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri distanță de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii- zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna.

„Terenul a aparținut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autoritățile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane. Primăriile de sector nu au atribuții pe partea de ecarisaj, singura instituție abilitată să monitorizeze și să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureștiului este Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale. Chiar și așa, Poliția Locală a Sectorului 6 sprijină ASPA. Au acțiuni săptămânale împreună. Mai mult, anul trecut echipele au fost însoțite de polițiștii locali în zona Gilulești Sârbi, în cadrul campaniei de conștientizare a sterilizării animalelor. Poliția Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existența câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia. Însă, aproape zilnic polițiștii locali solicită intervenția celor de la ASPA pentru a captura câinii fără stăpân din alte zone, în special cele aflate la granița cu comunele limitrofe. Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 alte 36”, conform unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 6.

Ulterior, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a avut o primă reacție după ce o femeie de 44 de ani a fost mușcată de câinii maidanezi în zona Lacului Morii din Capitală și a murit. Edilul precizează că a fost demarată o anchetă internă la Poliția Locală și îndreaptă un deget acuzator către Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. „Nu mă spăl pe mâini”, anunță Ciprian Ciucu, și „nimeni nu fuge de răspundere”, precizând și că a cunoscut-o pe Ana Oros, femeia care a murit „în condiții îngrozitoare”.

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal